Purtata fetelor de la Căpâlna
Dintre Purtatele de fete de pe Valea Târnavelor, cel mai spectaculos şi emoţionant dans este cel al fetelor de la Căpâlna. Ovidiu Bârlea în „Eseu asupra dansului popular românesc” include acest dans în clasa „jocului de grup alcătuit numai din fete”, citându-l pe folcloristul Ilarion Cocişiu, care întâlneşte acest dans în fostul judeţ Târnava Mare, între cele două războaie mondiale.O mărturie din 1789 atestă şi pe Valea Mureşului, în apropierea Orăştiei, acest dans. Într-o carte de poezii ungureşti, tipărită în 1789, Abraham Barcsay, vorbind de copilăria printre românii din această zonă, îşi aminteşte cu nostalgic de Bătuta fetelor române, care trebuie să fie similară cu cel cunoscut azi sub acelaşi nume.
De această dată, jocul e un fecioresc femeiesc, subordonat întru totul dimensiunilor feminine. Fetele, în sir strâns, păşesc una după alta, cu mâna pe umărul celei din faţă, pentru ca, după câţiva paşi să se oprească, iar după o scurtă pauză, aceeaşi plimbare e reluata.
Dar pe cât e de simplă, pe atât se vădeşte de ostentativ şi nicăieri mândria feminină, în marginile îngăduite de discreţia lor caracteristică, nu este mai puternic scoasă la lumină. Concomitent, jocul capătă o măreţie cu atât mai stranie, cu cât elementele componente sunt neaşteptat de simple. Bătuta fetelor sau Purtata fetelor pare sortită să demonstreze cum, prin mijloace atât de simple se pot obţine efecte puternice, jocul creând o atmosferă aparte. Secretul pare a sta în acele pauze neaşteptat de elocvente, care suprimă monotonia plimbării informe, cât şi în strigăturile cântate în cor, care dau o imagine vie a horelor greceşti de fete, fapt transmis de picturile de pe unele vase.
Vom observa în descrierea făcută de folcloristul Ovidiu Bârlea, în „Eseu asupra dansului popular românesc”, Purtata fetelor de la Căpâlna este la prima vedere un dans atât de simplu: fetele, cu paşi simpli, marchează în mişcarea lor coregrafică spirale, linii şerpuite şi cercuri, care nu-şi unesc niciodată capetele. Acest dans este cunoscut astăzi şi sub denumirea de Purtatele de drăguţ. Fetele, una lângă alta, se ţin foarte strâns, încolăcindu-şi braţele pe după cot şi, într-un mare cerc, pornesc cu paşi bine ritmaţi, cântându-şi singure melodiile respective. Jocul decurge când lin, când repede, de la stânga spre dreapta, înainte sau înapoi, legănat sau cu o ţinută dreaptă şi, de multe ori, pe fraze inegale. Foarte interesant şi de un mare farmec sunt cântecele fetelor care acompaniază jocul. Textele lor vorbesc în special de dragoste şi sunt create chiar de fete:
„Io-s în deal şi badea’n şesu
Şi mi-l cunosc de pe mersu’
Şi-are mersu’ legănatu’
Cu dragoste-amestecatu’
Badeo, spiculeţ de grâu
Mult am vrut să nu te ştiu
Că de când te ştiu pe tine
Nu-mi mai trebe’ altu-n lume
Numai tu, bădiţo, tu
Altul bade, nu şi nu”.
Prima fată are o responsabilitate foarte mare. Ea va fi cea care va da tonul melodiei şi care va conduce şirul de fete. Acest loc nu poate fi ocupat de orice fată, ea trebuie să ştie atât mişcările coregrafice, cât şi melodia foarte bine. O dovadă a vechimii acestui dans ne oferă şi faptul că dansul nu este însoţit de acompaniamentul instrumental, fetele fiind cele care impun linia melodică prin acel lait-motiv melodic: „la, la, la, la, la, la, la, la…”.
Ca orice grupare feminină, şi acest dans trebuie pus în directă relaţie cu misterul fertilităţii. Structura dansului are elemente ce trimit la un rit de fertilitate. Am putea chiar să considerăm această Purtată drept un dans colectiv prin care, în societăţile arhaice se marca sfârşitul perioadei de iniţiere a unui număr de fete. Cele mai semnificative în încercarea noastră de descoperire a sensului acestui dans sunt formele coregrafice cu care dansul operează, şi anume, linia pe orizontală şi spirală. Linia orizontală ne trimite la simbolismul pământului, fiind un semn al apropierii dansului de un rit agrar. Linia se transformă apoi în spirală, care a fost considerată, în general, „un puternic simbol de fertilitate şi a fost asociat cu uterul”, dar şi cu fazele lunii sau ale Soarelui.
Acest dans ne trimite la structura de ceată, care avea în societăţile de tip arhaic şi tradiţional o funcţie foarte importantă în respectarea ordinii şi regulilor comunităţii. Acest fapt este susţinut şi de prezenţa conducătorului de ceată, în ipostaza fetei ce conduce acel şir. Acest lucru este demonstrat cu precădere de faptul că majoritatea riturilor agrare sunt performate de către femei. Mersul fetelor seamănă foarte mult cu unduirea unui val, iar spirala reconstituie acea formă a cercurilor concentrice ce trec unele prin altele, pe care o regăsim şi în mişcarea valurilor.
Dintre Purtatele de fete de pe Valea Târnavelor, cel mai spectaculos şi emoţionant dans este cel al fetelor de la Căpâlna. În interiorul descrierii dansului, am vorbit pe parcursul a trei ediţii despre acea măreţie ostentativă a performerilor, care se subordonează în totalitate ideii de participare conştientă la un act ritualic cu funcţii bine marcate. Şi acest dans se dovedeşte a fi o formă de manifestare sincretică, îmbinând într-un tot armonios gestul, ritmul, cuvântul şi simbolul. Gesturile şi ritmurile ne redescoperă sensurile unui mit construit pe baza mai multor forme de cult implicate: agrar, solar, selenar, acvatic. Am putea defini acesta ca Mit al Călătoriei iniţiatice, ce presupune în mod obligatoriu depăşirea unui labirint. Strigăturile performate astăzi pe parcursul întregului dans ne trimit mai mult la un rit de iniţiere premaritală. Cu toate acestea, multe dintre cuvintele implicate pot fi încadrate între simbolurile Spaţiului şi Timpului: deal, vale, mers, legănat.Revenim asupra rolului pe care îl au în stabilirea sensului formele coregrafice şi muzicale implicate. Toate formele geometrice nu sunt altceva decât modalităţi de reflectare a Omului asupra mediului înconjurător în încercarea lui de a da sens tuturor elementelor care îl înconjoară şi în încercarea lui de a-şi determina locul în acest întreg.
