OGLINDA VIEŢII

 

 

Divinul este infinit!

 

 

 

 

Muzica poate îmbunătăți experiența de lectură.

 

  • Astrolog: Rodica Purniche
sanziene

Deși săptămâna astrologică începe cu ziua de duminică, totuși, în această zi de sâmbătă, 24 iunie, inaugurăm o săptămână cu adevărat spirituală, ea fiind marcată în totalitate de două mari Sărbători creştine – naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), urmate apoi de Soborul celor 12 apostoli în data de 30 iunie.

24 iunie este, totodată, o sărbătoare cu valenţe magice în tradiţia creştină şi în astronomia populară românească, Sânzienele sau Drăgaica.

Semnificaţia magică şi spirituală a Sânzienelor este extrem de bogată şi de complexă, fapt care se vede şi după mulţimea denumirilor ei – Drăgaica, Sânzenii, Ziua Soarelui, Ursina, Amuţitul cucului, Sfântul Ioan de vară, acoperind o paletă existențială largă – de la magia iubirii la profunzimea spiritualui național încifrat în sărbătorile strânsului grâului. Ele marchează miezul calendaristic al verii şi momentul de cotitură al vremii către iarnă, finalul muncilor agricole şi pregătirea pentru recoltat. Cu o ultimă putere, vara conferă energii miraculoase plantelor de leac şi rod bun cerealelor. Divinităţile atmosferice de tipul Drăgaicei (ielele, vântoasele, rusaliile) se apropie de finalul prezenţei lor terestre. Tot în această zi păsările încep pregătirile pentru sezonul rece, cucul fiind primul care dă semnalul, deoarece – se spune în popor – „se îneacă cu cireşe sau cu orz şi nu mai poate cânta”.

Plantele de leac care se culeg şi apoi se sfinţesc la biserică în această zi sunt sânzienele, cicoarea, cimbrişorul, trifoiul alb, sulfina.

Feriga este o plantă foarte importantă la ziua de Sânziene, deoarece ea înfloreşte doar acum, între 10 şi 12 noaptea, „luminându-se ca ziua de Soare toate locurile de pe lângă ea. Floarea ei e albă şi strălucitoare ca o stea ţine numai până la cântatul cocoşilor şi apoi se trece. Floarea de ferigă este bună de noroc, cine o are în casă, norocul vine acolo.”

Sfinţii Apostoli, până nu demult sărbătoriţi ca „patronii Şcoalelor”, au ajuns, sub conducerea ignorantă a ţării, patroni ai penitenciarelor. Poate avea şi aceasta o semnificaţie – şi anume, aceea că, „în întunericul neştiinţei fiind” (ca să-l cităm pe strălucitul cronicar Miron Costin) suntem în cea mai cumplită temniţă a existenţei. În acest hal aflându-ne, să-I mulţumim Tatălui Ceresc că, totuşi, am fost încredinţaţi acestor suflete mari care încă ne veghează, indiferent ce semnificaţie le atribuim noi.

Simbolismul acestor mari învăţători întru Iisus ai neamurilor este uşor de dedus dacă privim una dintre icoanele care ni-i înfăţişează.

Sfântul Apostol Petru este zugrăvit cu chei în mâna dreaptă, iar Sfântul Apostol Pavel cu sabie.

Cheile pe care le ţine Sfântul Apostol Petru sunt „Cheile Împărăţiei Cerurilor”, pe care  Iisus i le-a făgăduit după ce acest mare apostol a mărturisit că El (Iisus) este „Fiul lui Dumnezeu”: „Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întrebă pe ucenicii Săi zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezatorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt? Răspunzând, Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Mt. XVI 13-16). În acest moment Iisus îi promite: „Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trupul şi sângele ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din Ceruri” (Mt. XVI, 17). „... tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui, şi îţi voi da ţie cheile Împărăţiei Cerurilor” (Mt. XVI, 18-19). Cu alte cuvinte, lui i s-a făgăduit starea de iluminare, cea care permite fiinţei umane accesul la adevărurile dumnezeiești, atunci când fiinţa are o minte pură, nepervertită deloc de filtrele şi măştile ego-ului.

Sabia pe care o are în mână Sfântul Apostol Pavel este, de fapt, puterea cuvântului şi a discernământului dumnezeiesc pe care el le deţine. De altfel, sabia este unul dintre simbolurile instrumentelor minţii, reprezentând, de fapt, comunicarea directă, bine stăpânită, care se produce cu un anumit scop, fie el didactic sau doar informativ. Sabia cu două tăişuri indică puterea duală a minţii umane care poate folosi şi în bine, şi în rău, energia dumnezeiască a Cuvântului. Asemeni sabiei, cuvântul „taie” sau „despică”, aducând, în orice caz, un final necesar după un proces interior care adeseori este unul dual sau de criză. Pentru că sabia are această calitate de a face să înceteze viaţa celui pe care îl loveşte, tot astfel ascuţimea minţii şi puterea de netăgăduit a discernământului fac să înceteze ignoranţa, dualitatea (care este o stare demoniacă), minciuna, agonia, aducând ordine şi linişte mentală: „Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţirea sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii” (Evr. IX, 12).

În Epistola către creştinii din Efes, vorbind despre lupta necontenită care îl aşteaptă cu conducătorii veacului şi cu duhurile răutăţii oamenilor, Sfântul Apostol Pavel îi sfătuieşte pe aceşti creştini să se îngrijească de armele duhovniceşti (credinţa şi învăţătura, cea care dă agerime şi supleţe minţii – n.n.), „sabia duhovnicească” fiind, după cum lămureşte el, „cuvântul lui Dumnezeu” (Efes. VI, 12, 17). A ne îngriji de aceste „arme” înseamnă, în realitate, a păstra vie credinţa unui popor şi a-l creşte prin puterea tradiţiei, a cunoaşterii, a învăţăturii care asigură evoluţia lui spirituală.

Popoarele despuiate de credinţa, de tradiţia şi de cultura proprie, încetează a mai fi nişte popoare vii. Ele încep încet-încet să moară nu din clipa în care sunt aruncate în întuneric, ci din clipa în care ele acceptă asta.

Sfântul Apostol Pavel, fost prigonitor al creştinilor şi devenit, după deschiderea ochilor săi spirituali, cel mai înfocat slujitor al lui Dumnezeu, este cel care „a ostenit mai mult decât toţi Apostolii” la propovăduirea adevărurilor lui Iisus. Sfântul Apostol Petru, cel ce s-a lepădat de trei ori de Învăţătorul său în cel mai greu moment al vieţii, a rămas însă acelaşi „vas al revărsării lui Dumnezeu”, acelaşi canal curat şi perfect pentru lucrările dumnezeiești ale Tatălui destinate nouă.

Şi cheile, şi sabia sunt instrumente care arată că aceşti apostoli rămân marii învăţători, cei care stăpânesc Cuvântul lui Dumnezeu şi-l redau întocmai, fără să se înfumureze cu el, fără să-L altereze. Ei sunt marile călăuze ale minţii (cunoaşterea) şi ale inimii (credinţa) omeneşti care, acţionând la unison, ne scot în orice clipă din orice temniţă, din orice fel de ignoranţă şi din orice fel de alienare spirituală.

  • Autor: Colectivul de redacție

Spiritualitatea profundă, unică, credința în Dumnezeu a neamului românesc îl va susține acum și întotdeauna!

Dragi Cititori

Materialele postate în acest site sunt protejate prin drepturile de autor.

În prezent, în România, dreptul de autor este reglementat prin Legea nr. 8 din 1996  privind dreptul de autor și drepturile conexe, modificată și completată.

Notă: Materialele expuse pe site (cu sursele aferente), reprezintă punctul nostru de vedere. Prin expunerea acestora nu dorim să incităm la ură sau discriminare. Invităm ca fiecare cititor să își utilizeze propria percepție, intuiție și discernământ.

Vă mulțumim, vă dorim o survolare  plăcută a articolelor postate pe site!

Colectivul de redacție.

Noul An cu bucurie și speranțe îndreptățite

revelion

Iată că în curând anul vechi i-a sfârșit iar noul an se apropie impetuos și năvalnic…. Acum la cumpăna dintre ani încerc să fac o scurtă retrospectivă a ceea ce s-a petrecut în anul  2021.  Trăim de ceva timp noi, locuitorii pământului, o succesiune de evenimente care ne-a scos pe toți din tiparele vieții obișnuite, din rutina zilnică.  Astfel virusul Covid 19, ne-a pus pe jar ca să zic așa, ne-a făcut pe mulți dintre noi să facem alegeri înțelepte sau nu, să ne folosim inteligența și discernământul sau nu, să credem în minciuni sfruntate și intoxicări cu vești lugubre sau….NU!

  • Autor: Colectivul de redacție

Listă cu antibiotice naturale și creștere a imunității, aflate la îndemâna oricăruia dintre noi!

antibiotic natural
  • Important:

    Rețetele prezentate mai jos nu exclud tratamentul medical de specialitate! Atenție la substanțele cu potențial alergen.

  • Info: Tehnician Nutritionist Gr. 3+ Daniela Anitescu

Plantele de leac și uleiurile esențiale extrase prin metode naturale sunt cunoscute încă din zorii umanității! Practic, noi ca ființe umane am descoperit și pas cu pas am aplicat efectele remarcabile ale plantelor de leac de la primii zori ai conștiinței umane, iar această sui generis cunoaștere, transformată ulterior în știință a trecut din generație în generație(fiind  deseori secrete bine păzite) de la vindecatori, la șamani, vraci, până în zilele noastre la farmaciștii de azi care le utilizează sper, cât mai ințelept și în respect  față de natură și oameni,  calitățile unice.

  • Autor: Victory Gladys

Umorul stenic, binefăcător – Un mod perfect natural de a fi fericiți!

umor stenic

Multe proverbe și zicători ne încurajează să ne folosim cu încredere de umor. Iată de ce avem nevoie de el și cum ne ajuta in viața de zi cu zi.

Rolul social al umorului

Umorul este un coagulant social. El funcționează precum o cale de comunicare între oameni. Prin intermediul său se realizează coeziunea socială, oamenii se apropie, se manifestă și traiesc impreuna anumite idei si dispozitii.

Dezvoltarea noastră psihologică depinde de incluziunea socială. Fără mediul social nu am putea să ne dezvoltăm din punct de vedere psihologic.

Așadar, prin faptul că facilitează apropierea dintre oameni, umorul contribuie și la evoluția noastră psihologică….

  • Autor: Victory Gladys

Copyright © 2023 Oglinda Vietii. Toate drepturile rezervate.
Save
Cookies user preferences
We use cookies to ensure you to get the best experience on our website. If you decline the use of cookies, this website may not function as expected.
Accept all
Decline all
Read more
Functional
Cookies functional
Sesiune
Vizita
Accept
Decline