Înainte de a vorbi de simbolismul focului este important de menționat câteva aspecte legate de cultul soarelui, deoarece focul în sine este stâns legat de acest simbolism.
Cultul solar este comun tuturor marilor civilizații. În locul unde de-a lungul vremii acest cult a decăzut, inevitabil a urmat și decadența morală, a locuitorilor deseori aceștia migrând în alte zone. Soarele este simbolul spiritului, expresie a bogăției spirituale, al generozității…cei care nu rezonează cu acest principiu fiind debusolați, dezorientați și ….zgârciți.
Cultul adorării focului este pus în evidență încă din epoca matriarhatului. Pr.ProfesorDumitru Bălașa în lucrările sale scrie foarte inspirat despre regina –preoteasă Hestia, care ulterior a fost zeificată și inclusă în panteonul zeilor principali în mitologia greacă și ulterior în cea romană, aici fiind cunoscută sub numele de Vesta; ca păstrătoare a tradiției și a focului sacru. În aceea epocă preotesele mențineau focul sacru ca fiind intermediar între om și divinitate. Uneori Hestia era supranumită și focul sacru al Geei, cu tot ce presupunea acest aspect. Se spune că dacă într-un loc se stingea acest foc(având locul central în vatra comunității respective), se credea că locuitorii au sărăcit, au migrat, iar spiritualitatea a decăzut.
Ceva mai mult…Din perioada matriarhatului până în anul 1900 Î H., când cap al familiei era femeia, dacii apar ca popor independent conduși de regina Hestia. Ea a organizat după un ritual cultul focului la reședința regală, în cetăți, ca și în vetrele locuințelor traco-dacilor, focul fiind întreținut ziua și noaptea.
Dacia era țara focului sacru, a focului continuu și cuvântul este autohton. În legătură cu acest cult al focului ar putea fi pus hidronimul ”râu de foc”, din satul Comănița, județul Olt. De altfel Legile Belagine(sau legile frumoase), au fost concepute în această perioadă a matriarhatului, iar legendele spun că ele i-au fost revelate din nou lui Zalmoxis de însăși Hestia, în spirit. Istoricii spun că reminiscențe ale acestor legi au dăinuit în special în Ardeal până în secolul trecut. De asemeni se pare că ele au stat la baza codului roman de legi. Nu este desigur întâmplător că prima lege belagină sună așa:
|
Trecând acum la o nouă abordare, și anume cea legată de tradiția hindusă, care a înflorit pe teritoriul Indiei, observăm că și aici că focul este unul din aspectele de venerație cele mai stăvechi. El se manifestă pe cer sub forma soarelui (Surya), în aer sub forma fulgerului(Vajra), ; se afirmă totodată că fulgerul echilibrează energiile dintre pământ și cer, iar pe pământ sub aparența focului. El este numit Agni și apare personificat în Vede(scrieri sacre hinduse), într-o divinitate căreia îi sunt consacrate numeroase imnuri.
În ființa umană focul se manifestă ca o energie subtilă arzătoare, caldă, luminoasă. În trup, clarvăzătorii și înțelepții din majoritatea tradițiilor spirituale autentice plasează proiecția sa subtilă în zona plexului solar, având numele de Manipur , sub forma unui triunghi orientat cu vârful în sus, de culoare roșie. Guvernează ficatul, vezica biliară, stomacul, intestinul subțire. Acest centru subtil adecvat purificat și dinamizat generează un trup armonios și bine proporționat, rezistență la efort, digestie foarte bună, atât în plan fizic cât și în cel mental, curaj, încredere în sine, simț al onoarei, capacitate de sacrificiu, umor stenic, sănătate foarte bună. Pielea capătă o culoare arămie, devenind subțire și fină, ochii devin strălucitori, charismatici, limpezi.
Un aspect foarte important este că focul,( sugerat și prin forma sa orientată către înalt), permite celor care cred și fac eforturi adecvate în acest sens, alchimizarea energiilor stagnante cum ar fi: lenea, inerția, delăsarea, ideile fixe și obsesive, in energii benefice, spirituale. De asemeni, un aspect important este chiar posibilitatea”arderii” definitive a unor aspecte tensionante încă prezente în microcosmosul nostru, firește, dacă implorăm cu credință și perseverență.
