OGLINDA VIEŢII

 

 

Divinul este infinit!

 

 

 

 

Muzica poate îmbunătăți experiența de lectură.

 

semne si simboluri

Dragii noștri cititori,

Neîncetat spiritualitatea profundă, unică a neamului românesc ne surprinde prin autenticitatea ei care s-a păstrat, ca prin farmec, proaspătă și vie ca nici unde în Europa. Aici, în România noastră dragă, portul strămoșesc, datinile, tradițiile sunt încă vii, purtând mesajele lor ancestrale în costumele țesute cu migală, pe porțile caselor, în decorațiuni diverse cum ar fi ceramica, și mai ales în zestrea noastră ancestrală, în sufletul românilor!

Prezentăm câteva exemple în acest sens, care suntem siguri vor aduce o nouă perspectivă asupra simbolisticii care acum își revelează tainele.

  • Autor: Colectivul de redacție

Spiritualitatea profundă, unică, credința în Dumnezeu a neamului românesc îl va susține acum și întotdeauna!

Dragi Cititori

Materialele postate în acest site sunt protejate prin drepturile de autor.

În prezent, în România, dreptul de autor este reglementat prin Legea nr. 8 din 1996  privind dreptul de autor și drepturile conexe, modificată și completată.

Notă: Materialele expuse pe site (cu sursele aferente), reprezintă punctul nostru de vedere. Prin expunerea acestora nu dorim să incităm la ură sau discriminare. Invităm ca fiecare cititor să își utilizeze propria percepție, intuiție și discernământ.

Vă mulțumim, vă dorim o survolare  plăcută a articolelor postate pe site!

Colectivul de redacție.

Cine are Carte, are Parte!

cine are carte are parte

Dragi cititori,

De ceva ani trăim în epoca internetului, a mesajelor diverse care ne parvin cu o viteză de neînchipuit,  din toate colțurile lumii.... Doar un click, două și aflăm o mulțime de noutăți, la care nici nu am fi visat vreodată..... Dar oare aceasta este cea mai bună cale??  Eu personal mă cam îndoiesc când observ cum butonatul și navigatul pe internet a devenit o obsesie, în special pentru tineri și copiii de vârste fragede care pur și simplu sunt dependenți de internet, devenind un substitut deseori al familiei, al relațiilor umane sănătoase, firești și din nefericire un substitut nefiresc al  cărților scrise, editate, tipărite cu trudă, dar și cu dăruire de ființele care cred cu tărie în puterea de netăgâduit a cuvântului scris pe pagină, a cărții cu miros de cerneală, citită cu nesaț din fotoliu, în fața focului...

  • Autor: Colectivul de redacție

Cel mai bun aliment pentru sănătatea creierului. Ce trebuie să faci pentru a avea o minte limpede

nuci
  • Info: Articol preluat după ”monitorulcj.ro/știri – din-transilvania

Funcționarea creierului depinde de mai multe aspecte, dar unul dintre cele mai importante este alimentația. Un singur aliment poate face o diferență mare când vine vorba de sănătatea creierului, fiind plin de beneficii.

Medici neurologi cu vastă experiență în domeniul medical au vorbit deschis despre beneficile pe care le oferă nucile. Dan Sherzai și Ayesha Sherzai sunt doi medici neurologi  care au vorbit într-un interviu pentru Mind Body Green despre cât de important este consumul de nuci pentru creier.

  • Autor: Victory Gladys

Dragobetele sărută fetele

dragobete

Dragi cititori, iată, prin sărbătoarea Dragobetelui se ivesc primele semne ale primăverii care va triumfa în adevărata ei splendoare odată cu echinocțiul de primăvară. De atunci zilele vor deveni mai lungi, nopțile mai scurte, iar domnia soarelui va deveni tot mai puternică pe zi ce trece.

Astfel Dragobetele dă startul în această feerie a primăverii, a primelor flori care mijesc de sub mantia zăpezii, a cântecului zglobiu al păsărilor, al unor noi speranțe de mai bine pentru noi toți.

Mai multe amănunte despre tradiții și obiceiuri la adresa următoare: https://www.libertatea.ro/lifestyle/traditii-si-obiceiuri-de-dragobete-1749081

  • Autor: Victory Gladys
Copyright © 2023 Oglinda Vietii. Toate drepturile rezervate.
Save
Cookies user preferences
We use cookies to ensure you to get the best experience on our website. If you decline the use of cookies, this website may not function as expected.
Accept all
Decline all
Read more
Functional
Cookies functional
Sesiune
Vizita
Accept
Decline