Despre solstiţii şi echinocţii
Este greu de spus când anume putem fixa în istoria culturii şi civilizaţiei umane „începutul” acestui subiect. Putem presupune însă că absolut toate marile civilizaţii ale lumii antice care au cunoscut o înflorire specială a ştiinţei şi a spiritualităţii au avut în centrul atenţiei lor observarea permanentă a Cerului, şi că, acolo unde a înflorit astronomia, s-au dezvoltat, totodată, astrologia și alchimia.
Dr. S. Madhavan, om de ştiinţă, astrolog şi cercetător în domeniul astrologiei, în cartea sa, Muddle of Ayanamsa (Controverse în jurul Ayanamsa-ei), urmărind să introducă într-un mod cât mai clar conceptul de precesie a echinocţiilor, face o istorie deosebit de necesară a interesului pe care, de-a lungul veacurilor, aceste importante puncte celeste l-au stârnit astronomilor şi astrologilor.
Solstiţiile şi echinocţiile reprezintă, astronomic, locurile în care cursa aparentă a Soarelui, numită ecliptică, intersectează ecuatorul ceresc, apropiindu-se sau distanţându-se la maximum de el. Acest fapt se produce deoarece ecliptica este înclinată cu 23°27’ faţă de planul ecuatorului, ceea ce face ca Soarele:
- să intersecteze ecuatorul ceresc la 19-21 martie şi, respectiv, 20-22 septembrie
- să aibă distanţa maximă deasupra ecuatorului ceresc la 20-21 iunie
- să aibă distanţa maximă dedesubtul ecuatorului ceresc la 20-22 decembrie.
Punctele în care ecliptica intersectează ecuatorul ceresc în martie şi în septembrie sunt numite echinocţii şi reprezintă punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal. Acestea sunt echinocţiul de primăvară şi, respectiv, echinocţiul de toamnă. Caracteristica lor comună este aceea că ziua este egală, ca durată, cu noaptea.
Echinocţiul de primăvară este punctul în care Soarele trece de la latitudinea sudică la latitudinea nordică a sferei cereşti, în vreme ce echinocţiul de toamnă este punctul în care Soarele trece de la latitudinea nordică la latitudinea sudică a sferei cereşti.
De la echinocţiul de primăvară Soarele urcă pe ecliptică până atinge punctul ei cel mai înalt la solstiţiul de vară, când are loc ziua cea mai lungă a anului. Odată atins punctul cel mai nordic al mişcării sale aparente, Soarele începe să coboare pe ecliptică, atingând punctul ei cel mai sudic la solstiţiul de iarnă, când are loc cea mai lungă noapte a anului.
Solstiţiile şi echinocţiile marchează anotimpurile sau debutul astronomic al anotimpurilor. Datorită lor, au luat ulterior naştere calendarele. Tot solstiţiile şi echinocţiile sunt baza anului tropical, adică anul astronomic care ia în consideraţie deplasarea Soarelui prin centura zodiacală (Zodiacul celor 12 constelații astrologice), de la constelația zodiacală Berbec până la constelația zodiacală Peşti. Babilonienii, egiptenii, grecii şi indienii au studiat mişcarea aparentă a Soarelui pe ecliptică şi au descoperit fenomenul de precesie a echinocţiilor despre care vom discuta în alt articol. Hipparchus a fost cel dintâi care a supus atenţiei cele 4 momente importante ale cursei Soarelui, descoperind astfel fenomenul de precesie şi definind pentru prima dată anul tropical şi anul sideral, precum şi durata acestora două, cu o foarte mare acurateţe. Sute de ani mai tâziu, Copernicus, Ticho Brache, Galileo Galilei, Newton şi mulţi alţii au aprofundat fenomenul de precesie a echinocţiilor precum şi opoziţia tropical-sideral în astronomie şi în astrologie.
Astronomii indieni au mers în paralel cu observaţiile europenilor. Suryasiddhantha este un tratat impresionant de astronomie care se alătură ca valoare celor 4 Vede, şi în care sunt menţionate solstiţiile şi echinocţiile, precum şi fenomenul de precesie, numit, în sanscrită, ayanachalana. Aryabhata I şi Suradevayajvan au apreciat perioada în care Zodiacul tropical şi cel sideral au coincis. Varahamihira a continuat mai târziu acest subiect. Munjala, în lucrarea sa, Laghumanasa, a explicat fenomenul de precesie şi a indicat şi rata lui, iar Bhaskara II a elaborat teoria revoluţiei complete a echinocţiilor.
La capătul atâtor secole de dispute şi cercetări astronomice, sintetizate excepţional în lucrarea menţionată la începutul articolului, prof. dr. S.Madhavan concluzionează: „Se pare că sistemul sideral (nirayana) a fost folosit în astrologie în scop predictiv, în vreme ce sistemul tropical (sayana) a fost folosit în astronomie pentru a fi observate echinocţiile şi solstiţiile.”
Întrucât orice realitate astronomică are o „reflexie” astrologică şi, totodată, o semnificaţie spirituală, solstiţiile şi echinocţiile sunt cunoscute în astrologia vedică (Jyotish) sub numele de Gandanta. „Gandanta” este un cuvânt de origine sanscrită, provenit din gand („nod”) şi anta („sfârşit”). El are semnificaţia de „nod karmic” sau de „nod spiritual”. Gandanta reprezintă, într-o temă natală, punctele de joncţiune în care se întâlnesc zodiacul lunar cu cel solar, aceste puncte fiind direct asociate cu momentele de creştere interioară sau de salt spiritual.
Punctele Gandanta se află la trecerea dintre:
- Peşti (Nakshatra Revati) şi Berbec (Nakshatra Ashwini)
- Rac (Nakshatra Aslesha) şi Leu (Nakshatra Magha)
- Scorpion (Nakshatra Mula) şi Săgetător (Nakshatra Jyeshtha).
Luna sau Ascendentul aflate la momentul naşterii într-un orb de 00°48’ faţă de aceste puncte reprezintă un Gandanta, un „nod spiritual” care, la un moment dat în viaţă, trebuie „tăiat” (în sensul că nativul va avea un test spiritual major finalizat fie cu un salt spiritual real, fie cu o... repetenţie spirituală).
Solstiţiile şi echinocţiile reprezintă intrarea Soarelui în spaţiul corespunzător constelațiilor de expresie a modului vibratoriu dual sau mobil, Pești, Gemeni, Fecioară și, respectiv Săgetător. Constelațiile zodiacale duale au natura Elementelor subtile Aer și Eter, energia lor fiind capabilă să adapteze, să miște, să sintetizeze sau să esențializeze.
Punctele Gandanta reprezintă trecerea Soarelui de la un tip de Aer/Eter la altul:
- natura Elementelor subtile Aer și Eter corespunzătoare Constelaţiei Pești este o natură mistică, sensibilă, devotată la modul spontan
- natura Elementelor subtile Aer și Eter corespunzătoare Constelaţiei Gemeni este o natură mentală, intelectuală, sociabilă la modul conştient
- natura Elementelor subtile Aer și Eter corespunzătoare Constelaţiei Săgetător este o natură călăuzitoare, idealistă, spirituală, aventuroasă la modul superior și spontan.
Trecerile succesive ale Soarelui, simbolul Sinelui Divin Atman în astrologia vedică, prin aceste sectoare zodiacale (solstiţiile şi echinocţiile, pe de o parte, şi punctele Gandanta, pe de altă parte), semnifică stadiile de evoluţie a fiinţei umane. La momentele de solstiţii şi echinocţii, ea este permanent „infuzată” cu energii sublime, elevate, dumnezeiești, pentru a-şi accelera desăvârşirea, în vreme ce, la momentele de dinamizare a spațiilor Gandanta, ea este solicitată sau nevoită să „desfacă” nodurile energetice spre a realiza saltul spiritual sau spre a consemna o nouă revenire asupra lecţiei de viaţă pe care n-o poate depăşi sau rezolva încă..
