Dragi cititori, în cadrul rubricii ”Pentru suflet” inserăm câteva aspecte importante legate de muzica bisericească în țara noastră. Precizăm că acest text provine, (cu acordul autoarei) din lucrarea în curs de apariție ”Armonii sonore”
Gladys Victory
”Muzica bisericească
O să inserez câteva aspecte legate de muzica bisericească, care are origini în vechime, formându-se simultan cu creștinarea daco-geților dar fiind ulterioară folclorului moștenit de la strămoși. Creștinismul a fost grefat pe tradițiile traco-geto-dacilor având o formă unică în țara noastră, cu multe elemente arhaice care sunt respectate și astăzi în care focul are un rol central, fiind o reminiscență a vechilor ritualuri de adorare a sa. Un astfel de exemplu fiind acela al Sfântului Foca, care se sărbătorește pe 23 iulie.
În anumite zone ale țării, la sate îndeosebi, oamenii țin această sărbatoare pentru a se proteja de foc.
De asemeni de Sfântul Andrei(numit și apostolul lupilor), o sărbătoare foarte importantă la români, oamenii nu lucrează, stropesc grajdul și vitele cu aghiasmă pentru a fi protejate de năvala lupilor. Uneori, îndeosebi în Transilvania se face focul, având rol protector.
Știm cu toții că vechiul steag al strămoșilor era format dintr-un cap de lup și un corp de balaur, așezat pe o suliță. Istoricii au corelat numele de lup, cu cel de Lykos,(greaca veche) care înseamna lumină. Am punctat acest aspect pentru a evidenția continuitatea de neam, prin artă, cultură, muzică, obiceiuri și tradiții.
În continuare voi insera un articol foarte pertinent având ca sursă:
http://www.crestinortodox.ro/liturgica/cantarea/cum-tamaduieste-muzica bisericeasca-142690.html
”Încă din cele mai vechi timpuri este cunoscut efectul benefic (respectiv dăunator) al sunetelor muzicale asupra omului. Cu adevărat, armonia reprezintă o reflectare a ordinii interioare a omului. Aceasta constituie o cale de împăciuire, de unire și concordanță.
Armonia este acea stare de pace cu tine însuți, care apare atunci când ești recunoscător Lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ai.
În antichitate se vorbea despre armonia sferelor, remarcându-se o corespondență între intervalele muzicale și distanțele dintre corpurile cerești cunoscute atunci. Spațiul dintre Pământ și Lună, de pilda, era identificat de către Pliniu cel Bătrân prin intervalul de ton dintr-o gamă muzicală.
Efectul muzicii asupra vieții duhovnicești a omului este dezbătut în mod caracteristic de către Sfântul Vasile cel Mare în omilia sa adresată tinerilor, în care spune: „Pentru a vorbi în general și mergând până acolo unde este nevoie, puritatea sufletului cuprinde trei lucruri: disprețul placerilor trupești, refuzul de a ne desfăta ochii cu glumele fără sens ale bufonilor, sau cu trupuri care provoacă patimi și neacordarea de atenție cântecelor care smintesc mintea, întrucât patimile, rezultat al josniciei și umilinței, sunt cauzate de acest gen de muzică.
Pe de alta parte, trebuie să ne folosim de acea muzică ce este bună în sine și care duce la rândul său către lucruri bun……și anume cea pe care David, Sfântul psalmist, se spune că a folosit-o ca să potolească nebunia regelui.
De asemenea tradiția spune că atunci când Pitagora a întâlnit niște petrecăreți beți, i-a poruncit cântărețului din flaut, care era sufletul petrecerii, să schimbe tonalitatea și să cânte o arie dorică, cântec care i-a dezmeticit pe toți într-atât încât și-au aruncat cununile și au mers acasă rușinați. Alții, auzind sunetul flautului, s-au veselit precum Coribantes și Bacchantes. Într-atât de mare este diferența atunci când alegem să plecăm urechea și să ascultăm muzica sănătoasă sau pătimașă (Cuvânt catre tineri despre folosirea cuviincioasă a literaturii grecești).
Sfântul Vasile cel Mare amintește episodul cuprins în „Cartea întâi a Regilor” (Vechiul Testament) din care aflăm că Saul era adesea tulburat de un duh rău. Atunci slugile regelui i l-au adus pe David, fiul lui Iesei, care luând harpa i-a cântat lui Saul atât de frumos, încât duhul cel rău s-a depărtat de la el. Această muzică interpretată de David, liniștește pe om și îl aduce la starea inițială care nu poate fi alta decât relația sa cu Dumnezeu.
Putem afirma că în fragmentul citat mai sus, Sfântul Vasile cel Mare arată importanța muzicii bisericești, prezentand-o drept un mijloc prin care sufletul omului se poate curăți și prin care poate primi tămăduire. Spectrul muzicii bisericești este unul destul de larg, începând cu „muzica toacei și a clopotelor” până la acele cântări „fară de cuvinte”, specifice muzicii psaltice.
Cu mult tâlc, parintele Arsenie Papacioc, întrebat fiind în aprilie 2005, care este melodia care-i place, a răspuns: ” – Bătaia clopotelor, caci ea cheamă viii, plânge morții și împrăștie viforele”.
La auzul sunetelor de clopote orice om, credincios sau nu, are o clipă de tresărire sacră, tocmai fiindcă acestea suna doar în momentele importante.”
Konstantinos Yannitsiotis amintește un cuvânt primit de la Părintele Porfirie Cavsocalivitul cu privire la muzica: „Este bine să asculți muzică. Mai presus de toate însă, se află muzica bizantină fiindcă nu tulbură sufletul, ci-l unește cu Dumnezeu și-l odihnește pe deplin.
Dacă însă vrei foarte tare, poți asculta și muzica profană, însă eu zic că e mai bine să asculți muzica ce nu are cuvinte”.
În ceea ce privește valoarea sa psiho-educațională și tămăduitoare se bazează pe faptul că orice glas al muzicii bizantine are un anumit etos și un efect asupra psihicului uman. Fiecare glas naște un anume sentiment în fiecare suflet, uneori preamărire, alteori melancolie, devotament, câteodată implorare iar alteori tânguire. În acest fel, omul poate comunica în mod sănătos cu Dumnezeu, deoarece rugăciunea nu este o condiție mecanică ci se exprimă diferit.
Aceasta varietate a sentimentelor este creată de muzica psalitcă, aducând practic pacea în suflet, precum și curățirea acestuia.
Acest fapt arata că rolul principal al muzicii bisericești nu este acela estetic, de a împodobi slujbele divine, ci acela de mijloc în reînnoirea și restaurarea omului în Hristos.
Iar acest rol mijlocitor în relația noastră cu Hristos îl dobândește muzica atunci când este trăită de către noi ca rugăciune.
Universul muzical al zilelor noastre este unul extrem de ofertant. Ce trebuie să știm este faptul că nu trebuie să alegem doar în funcție de propriile „gusturi” în materie de muzică, ci mai ales cu discernamânt. Atunci cand stă în puterea noastră, să alegem acele genuri muzicale care nu ne vatămă sufletește, ci care ne zidesc.
De asemenea, este greșit să ascultăm muzica bisericească doar pentru a ne delecta!
Mai întâi de toate, ea ne cheamă la vederea propriilor păcate, la pocaință, ne înalță gândul și inima la Dumnezeu. Doar acestea ne înalță sufletul întru Hristos. ”
Autor: Radu Alexandru
