OGLINDA VIEŢII

 

 

Divinul este infinit!

 

 

 

 

Muzica poate îmbunătăți experiența de lectură.

 

painica lui Dumnezeu

Această relatare impresionantă ne amintește de geniul acestui popor, de legătura ancestrală dintre ritmurile tainice ale vieții satului cu dumnezeirea…. cea care mijlocește această comuniune inefabilă fiind femeia, cu sufletul și simțirea sa….

Pâinica lui Dumnezeu

”Mamaia mea mergea la câmp și muncea de dimineța până seara. Mă lua cu ea să miros florile de pe câmp și să-mi arate gândacii de Colorado(”dragii de ei”) care ne mâncau cartofii. La amiază, ne aciuiam sub umbra unui copac(”dragul de el”) și mâncam mămăliguță cu chiseliță. Îmi plăcea când moțăia să-i miros pielea. ”Lasă-mă acum, că sunt asudată….” îmi spunea. Dar mie, tocmai asta îmi plăcea…când era transpirată pielea bunicii mirosea a pământ reavăn, a ploi calde, a fir de iarbă verde…mirosea a pădure și a lemn tăiat cu toporul pentru iarna cea lungă, a flori de câmp și a fân proaspăt cosit, mirosea a tot satul cu toate rânduielile lui!  Mai era totuși un miros, cel mai puternic dintre toate, pe care nu știam cu ce să-l aseamăn, că încă nu-mi trecuse bunica niciun lucru prin fața ochilor care să miroase la fel. 

Abia mai târziu, când m-a dus prima oara la biserică, m-am dumirit. Bunica mi-a dat o bucățică mică de pâinică și mi-a zis:”Mănânc-o!” Eu am dat să o miros așa cum făceam cu toate bucățelele pe care le duceam la gură. ”N-o mai mirosi!”, mi-a zis bunica. ”E pâinica lui Dumnezeu, draga de ea, mănânc-o fără grijă!” Am gustat, și în timp ce-o mestacam am știut a ce mai mirosea trupul bunicii când muncea la câmp…..a anafură! 

Seara, când mă dobora somnul , de parcă luptasem pe front , cum spunea bunica, o auzeam cum se ruga încetițor pentru toți copiii și nepoții ei, nu uita pe nici unul, toți erau aduși în fața lui Dumnezeu cu beteșugurile lor, iar rugăciunea bunicii îi oblojea pe fiecare cum știa ea mai bine. Surâdeam în somn când îmi auzeam numele și când bunica se ruga să îmi dea Dumnezeu mai multă poftă de mâncare că sunt numai piele și os….Apoi, când își încheia rugăciunea, bunica își făcea semnul crucii și îmi făcea și mie, așa adormită cum eram….abia de atunci adormeam buștean, căci simțeam mâna bunicii la frunte și la burtică, știam că bunica a împăcat cerul cu pământul, răsăritul cu apusul și că nici o stihie n-ar îndrăzni să se mai apropie de mine….eram nepoata bunicii rugătoare….

La scurt timp, tata mi-a dat vestea că bunica a murit….și am rămas gânditoare…cum se v-a mai descurca lumea fără bunica mea? Cum va reuși lumea să funcționeze fără rânduiala ei precisă? Că doar tot mersul lumii era dictat de bătăile ei sigure de inimă…ele dădeau ritmul lumii și al satului în care trăia…..Cocoșul cânta când bunica aprindea lampa cu gaz, roua se ridica când bunica aducea apa de la fântână, chiar soarele apunea când mâna ei punea ulei în candelă….Ce ciudat, mi-am zis sărutând pentru ultima dată fruntea îmbrobodită cu batic a bunicii, ce ciudat! Chiar și adormită bunica tot mai mirosea a flori de câmp, a pământ reavăn și anafură….                                                                     – O să-mi fie dor de tine, mamaie! Am strigat printre lacrimi, aruncând un bulgăre de țărână peste sicriul ei….Unde o să mai găsesc eu miros ca al tău???…..Unde Doamne? Unde? 

Ecoul acestei întrebări mi-a răsunat mult timp în urechi…până când s-a estompat prin încâlcitele și neînțelesele căi ale adolescenței. Anii au trecut, eu am pășit cu pași mari în viață, uitând de întrebările fără răspuns, dar niciodată de bunica.  Și, într-o zi, când eram suficient de zdrobită ca să mă mai împotrivesc, m-am apropiat spășită de ușa bisericii. Am stat cu greu până la sfârșitul slujbei, apoi, la fel ca toți credincioșii din biserică, m-am apropiat de mâna preotului care împărțea anafură. Am luat bucățica de pâinică și înainte de-a o duce la gură, mi-am amintit clar de ziua în care am luat-o prima dată din satul bunicii: ”N-o mai mirosi,e pâinica lui Dumnezeu…mănânc-o fără grijă!”. Am dus-o la gură, dar înainte de asta, am mirosit-o adânc, adânc de mai multe ori…și ciudat, pâinica mirosea a bunica….adică a flori de câmp, a pământ reavăn și a fân proaspăt cosit! 

De atunci, merg în fiecare duminică la liturghie și sărut zâmbitoare mâna preotului ce îmi dă bucățica de pâinică ce are puterea să unească cerul cu pământul, răsăritul cu apusul, iar pe cei vii cu eternul din inima lor…..”

Autor necunoscut.

  • Autor: Victory Gladys

Nu condiția noastră, ci calitatea sufletului nostru ne face fericiți. - Voltaire

Dragi Cititori

Materialele postate în acest site sunt protejate prin drepturile de autor.

În prezent, în România, dreptul de autor este reglementat prin Legea nr. 8 din 1996  privind dreptul de autor și drepturile conexe, modificată și completată.

Notă: Materialele expuse pe site (cu sursele aferente), reprezintă punctul nostru de vedere. Prin expunerea acestora nu dorim să incităm la ură sau discriminare. Invităm ca fiecare cititor să își utilizeze propria percepție, intuiție și discernământ.

Vă mulțumim, vă dorim o survolare  plăcută a articolelor postate pe site!

Colectivul de redacție.

Despre libertate

libertate

Am scris acest material despre starea de LIBERTATE, ca urmare a propriilor trăiri și concepții, care sunt unice. Daca sunt asemănări cu alte relatări în acest sens, ele demonstrează doar viziuni asemănătoare asupra acestui subiect. Nu doresc să plagiez pe nimeni, ci doar să îmi exprim viziunea…în mod LIBER! În materialele anterioare pe care le-am postat am scris despre curaj și despre frică, iar acum am adăugat și libertatea în această triadă, ca fiind indispensabilă – condiția principală a umanității noastre. Astfel, o să dezvolt acest subiect atât de drag mie.

NOȚIUNEA DE LIBERTATE, conform DEX ”, reprezintă „Posibilitatea de acțiune după propria voință sau dorință, independență” .  

Prin extensie, dreptul de a dispune de propria ființă, de a putea lua decizii legate de viață, profesie, alegerea liberă a modului în care ne manifestăm în societate (desigur, conform unor standarde morale și etice).

  • Autor: Victory Gladys

Globalizarea forțată, un mod de a domina lumea?

globalizare fortata
  • Citat: ”Pentru orice realizare, primul pas este curajul.” | Johann W. Goethe

Noi,  poporul român, trăim de milenii în frumoasa și unica noastră țară, în spațiul nostru bine stabilit de granițe și unitate lingvistică, spirituală, culturală, cât și alături de alte popoare, națiuni, alcătuind un mozaic multietnic, multicultural și fascinant prin diversitatea sa! Planeta albastră este casa noastră, a tuturor, dăruind fiecăruia locul în care fiecare ființă umană își gasește locul și menirea în poporul, neamul, care sunt  cele mai indicate și necesare pentru evoluția sa pe multiple planuri.

  • Autor: Victory Gladys

Porția de umor…

  • Autor: Victory Gladys
Copyright © 2023 Oglinda Vietii. Toate drepturile rezervate.
Save
Cookies user preferences
We use cookies to ensure you to get the best experience on our website. If you decline the use of cookies, this website may not function as expected.
Accept all
Decline all
Read more
Functional
Cookies functional
Sesiune
Vizita
Accept
Decline